.st0{fill:#FFFFFF;}

Cum se afișează numerotarea paginilor? 

Autor: Luciana Bercean

41 comentarii 

__CONFIG_colors_palette__{"active_palette":0,"config":{"colors":{"2e027":{"name":"Flamingo","parent":-1}},"gradients":[]},"palettes":[{"name":"1","value":{"colors":{"2e027":{"val":"var(--tcb-skin-color-0)"}},"gradients":[]},"original":{"colors":{"2e027":{"val":"rgb(212, 172, 65)","hsl":{"h":43,"s":0.63,"l":0.54,"a":1}}},"gradients":[]}}]}__CONFIG_colors_palette__

__CONFIG_colors_palette__{"active_palette":0,"config":{"colors":{"2e027":{"name":"Flamingo","parent":-1}},"gradients":[]},"palettes":[{"name":"1","value":{"colors":{"2e027":{"val":"var(--tcb-skin-color-0)"}},"gradients":[]},"original":{"colors":{"2e027":{"val":"rgb(212, 172, 65)","hsl":{"h":43,"s":0.63,"l":0.54,"a":1}}},"gradients":[]}}]}__CONFIG_colors_palette__
Conținut articol
 

Atunci când avem de scris un text pe mai multe pagini, este indicat să afișăm numerotarea paginilor. Numerotarea paginilor se poate face în mai multe moduri, nu-ți rămâne decât să alegi modalitatea care ți se potrivește ție (sau documentului tău) mai bine.

Pentru ca aceasta operațiune se face diferit în funcție de varianta de Office, o să prezint opțiunile pe rând. Varianta în limba română va fi scrisă cu litere înclinate.

Pentru Word 2007-prezent

Varianta 1 – Insert – Page Number

Tab-ul Insert/Inserare, secțiunea Header & Footer/Antet și subsol, butonul Page Number/Număr de pagină

Dacă vrei să alegi un alt format decât cel implicit, poți folosi mai întâi opțiunea Format Page Number/Formatare numere de pagină (poți face formatarea numerotării și după ce ai aplicat numerotarea paginilor)

Numerotarea paginilor: Insert - Header and Footer - Page number Inserare - Sectiunea Antet-subsol - Numar de pagina

Opțiunea Page Number Format/Formatare numere de pagină

Această opțiune deschide o nouă fereastră de unde se poate seta formatul numerotării.

Fereastra Page Number Format Word   Fereastra Formatare numar de pagina

De la Number Format/Format număr poți alege dacă vrei cifre romane, cifre arabe, litere mari, litere mici.

Tot din această fereastră poți decide și de la ce număr să înceapă numărătoarea paginilor (Start at:/Pornire de la: – se poate specifica un alt număr decât 1, care e implicit). Dacă ai textul împărțit în secțiuni, poate ar fi bine să verifici și modalitatea de numerotare mai „avansată”.

Dacă vrei să modifici formatul sau dacă ai setat deja un alt format, poți trece la pasul următor.

Poziționarea numerotării paginii

În funcție de zona în care vrei afișarea numerotării paginii, poți alege una din următoarele opțiuni:

Top of page/Începutul paginii – introduce numerotarea paginii în antet, într-una din variantele disponibile spre selectare (aliniere simplă: stânga, centru, dreapta sau orice altă opțiune predefinită)

Bottom of page/Sfârșitul paginii – introduce numerotarea paginii în subsol, într-una din variantele disponibile spre selectare (aliniere simplă: stânga, centru, dreapta sau orice alta opțiune predefinita)

Page Margins/Margini pagină – introduce numerotarea paginii în marginile paginii, conform variantelor disponibile

Current Position/Poziția curentă – introduce numerotarea paginii în locul în care e poziționat cursorul la momentul alegerii opțiunii. Și aici sunt disponibile mai multe variante predefinite de afișare.

Atenție! Opțiunile Top of page/Începutul paginii și Bottom of page/Sfârșitul paginii vor înlocui orice text existent deja în antet, respectiv în subsol. Se va afișa doar numerotarea paginii conform opțiunilor selectate. Dacă ai deja un text scris în antet sau subsol, sfatul meu e să folosești opțiunea Current Position/Poziția curentă, după ce ai pus cursorul în zona de antet sau subsol în care ai nevoie de numărul paginii. 

Varianta 2 – Insert – Header – Edit Header

  1. Tab-ul Insert/Inserare, secțiunea Header & Footer/Antet și subsol, butonul Header/Antet – opțiunea Edit Header/Editare antet sau butonul Footer/SubsolEdit Footer/Editare subsol (nu are importanță foarte mare pe care dintre ele îl alegi, deoarece poți oricând sa te muți din antet în subsol și invers). Poți sări pe acest pas dacă dai dublu-click în partea de sus a oricărei pagini.
  2. Prin alegerea oricărei opțiuni de la pasul anterior, se va deschide spre editarea zona antetului sau a subsolului (conform butonului selectat) și va fi disponibil tab-ul special pentru antet și subsol, Header and Footer/Antet și subsol (în variantele de Word 2007-2016, fila specială se numea Header and Footer Tools – Design). Fila specială va fi vizibilă doar dacă ești în zona de antet sau subsol și va fi ultimul tab/ultima filă.

Tab-ul special Header & Footer ToolsTab-ul special Antet și subsol

Pentru navigarea între antet si subsol poți fie folosi butoanele din secțiunea Navigation/Navigare, fie să derulezi pagina până în zona dorita.

În secțiunea Header and Footer/Antet și subsol sunt de fapt aceleași butoane prezentate la varianta 1, cu aceleași opțiuni (Header/Antet, Footer/Subsol și Page Number/Număr de pagină)

În cazul în care ai deja un text scris în zona în care dorești afișarea numerotării paginii, recomandarea mea este sa folosești opțiunea Current position/Poziția curentă. În acest fel, o să rămână afișat atât textul cât și numerotarea paginii. Orice altă variantă alegi din cele implicite, se va înlocui orice este scris în antet sau subsol și se va afișa doar numerotarea paginii.

Pentru a ieși din zona de antet sau subsol, click pe butonul Close Header and Footer/Închidere antet și subsol de pe Ribbon/Panglică sau dă un dublu-click în afara zonei respective.

Dacă ai nevoie de o numerotare a paginilor mai „complicată”, te rog să citești și articolul acesta.

Numerotarea paginilor în Word 2003

Varianta 1:

    1. Meniul Insert, Opțiunea Page Numbers
    2. Se deschide fereastra Page Numbers, cu următoarele opțiuni disponibile:
  • Position – se alege dacă numărul paginii sa fie afișat în antet (header – partea de sus a paginii) sau în subsol (footer – partea de jos a paginii)
  • Alignment – se alege poziția numărului paginii: stânga (left), centru (center), dreapta (right). În cazul în care antetul și subsolul arată diferit pentru paginile pare și pentru cele impare, se poate alege poziționarea numerotării în interiorul paginii (inside) sau exteriorul paginii (outside)
  • Show number on first page – dacă aceasta opțiune este selectată, numerotarea paginii va fi afișată și pe prima pagina. Dacă nu e selectată, numerotarea paginii va fi afișată doar de la pagina 2 mai departe
  • Format – Acest buton deschide o noua fereastra de unde se poate seta formatul numerotării (Number Format – cifre romane, cifre arabe, litere mari, litere mici) și de la ce număr să înceapă numărătoarea paginilor (Start at: – se poate specifica un alt număr decât 1, care e implicit)

După selectarea opțiunilor dorite, se apasă butonul Ok pentru închiderea ferestrei

Varianta 2

    1. Meniul View, opțiunea Header and Footer
      Opțiunea te poziționează în antetul paginii și afișează bara de instrumente Header and Footer, care conține mai multe butoane pentru inserarea anumitor elemente în mod automat în antet sau subsol
    2. Se poziționează cursorul în zona în care se dorește afișarea numărului paginii (fie în antet, fie în subsol)
    3. Se selectează de pe bara de instrumente Header and footer butonul Insert Page number ()
    4. Dacă dorești formatarea numărului de pagină (vezi varianta 1 – opțiunea Format) se selectează butonul Format Page Number ()

Pentru a scrie numerotarea paginii sub forma „Pagina 1 din 10”, se face în felul următor:

  • Poziționezi cursorul unde dorești numerotarea paginii
  • Scrii „pagina din ” (în locul simbolurilor, apasă pe simbolul identic de pe bara de instrumente)

Pentru a ieși din zona de antet sau subsol, selectează butonul Close de pe bara de instrumente Header and Footer sau dă un dublu-click în afara zonei respective

Indiferent de metoda aleasă, dacă dorești modificarea alinierii sau schimbarea tipului de scris, dai dublu-click pe zona în care ai numerotarea paginii, selectezi numărul și aplici formatul dorit folosind opțiunile normale pentru text.

Îți reamintesc că dacă ai nevoie de o numerotarea mai specială, ar trebui să citești și articolul despre numerotarea avansată a paginilor în Word.

Dacă ai nevoie de mai multe exemple și aplicații practice, te așteptăm la un curs Word pentru începători sau unul de nivel avansat.

Următoarele cursuri Word programate:

Curs ONLINE LIVE

Curs Word Începători

Preț de la: 500,00 lei

Curs ONLINE LIVE

Curs Word Avansat

Preț de la: 750,00 lei


  • Tudor Elena spune:

    Buna ziua.
    Felicitari realizatorilor(realizatoarei) acestei pagini.
    Mie cel putin imi este de foarte mare ajutor pentru ca este prezentata pe intelesul tuturor, si mai ale pentru cele doua Office 2003 si 2007.
    Multumim frumos ca sa gandit cineva si la acest lucru
    O zi frumoasa de Sf. Valentin va doresc.

    • Multumesc frumos pentru aprecieri si ma bucur din suflet ca va e de ajutor informatia.
      O zi minunata si dumneavoastra.

  • Nu pot seta automat acest lucru. Era mult mai simplu la versiunile vechi de Office. Office ul 2007 si 2010 sunt mult mai naspa. L-a incarcat inutil cu o gramada de aplicatii care nu le folosesti vreodata. Nu am reusit sa setez o amarata de numerotare

    • Iti inteleg frustrarea si imi pare tare rau ca nu te intelegi cu variantele mai noi de Office.

      Fiind o abordare un pic diferita, e normal sa nu-ti fie totul foarte la indemana. Te asigur insa ca daca ii acorzi suficienta rabdare si iei lucrurile pas cu pas, o sa reusesti pana la urma.

      Daca vrei, poti sa ma suni la numarul de telefon din sectiunea Contact cand ai fisierul in fata si te ghidez pas cu pas. Ce zici?

  • Comenzile care le specifici tu acolo sunt inactive(unele dintre ele). Imi vine sa dau jos office ul 2007 si sa il las pe 2003, unde nu am sat o ora sa incerc sa setez o numerotare automata de pagini si nici macar nu am reusit.

    • Daca imi spui concret la ce optiuni te referi, iti pot da un raspuns clar. De obicei, exista optiuni inactive doar daca nu respecti toti pasii. Dar, asa cum iti spuneam si in comentariul anterior, ma poti suna si sigur gasim impreuna o rezolvare.

  • morosanu gheorghe spune:

    Lucrez de 20 de ani cu Office, iar acum ma chinui de o luna să numerotez paginile exterior stînga-dreapta, în Office 2007. Faceti-mi ceva să n-o iau razna şi să trîntesc sculele . Multumesc, Geo

    • Geo, tocmai iti compun un e-mail cu pasii concreti. O sa ajunga la tine in cateva minute. Multumesc si sper sa-ti fie de ajutor.

  • Doresc sa numerotez lucrarea de grad si nu stiu cum sa fac ca prima pagina si a doua din lucrare sa nu se numeroteze,deci numerotarea sa inceapa de la a treia pagina ca fiind drept pagina 1.
    Va rog frumos spuneti-mi cum sa fac.
    Mii de multumiri

    • Pentru asta trebuie sa imparti documentul in 2 sectiuni.
      Inainte de pagina 3, introduci un Section Break (Sper ca ai o varianta de Office de la 2007 incoace). Meniul Page Layout, Sectiunea Page Setup, butonul Breaks. Alegi din zona Section Breaks optiunea Next Page (daca ai deja o intrerupere de pagina, ar fi bine sa stergi acea intrerupere inainte de a face Section Break).

      Dupa ce ai facut operatiunea de mai sus, documentul tau va fi impartit in 2 sectiuni: prima sectiune va cuprinde paginile 1 si 2, iar a doua sectiune va cuprinde paginile de la 3 incolo.

      Intri in subsolul paginii 3 (daca ai numerotarea in antet, o sa intrii in antetul paginii 3). Daca ai facut asta, o sa vezi scris “Footer – section 2” scris in partea stanga, si “Same as previos” scris in partea dreapta a subsolului. Atata timp cat esti in subsol, o sa-ti apara un meniu special pentru antet si subsol (Header & Footer Tools). In meniul respectiv o sa vezi ca ai bifata optiunea “Link to previous”. Va trebui sa dai click pe ea pentru a o dezactiva.

      In felul acesta, o sa ai subsol diferit in prima sectiune de sectiunea a doua. Nu-ti mai ramane decat sa stergi numerotarea paginii din subsolul primei sectiuni si apoi sa pui in subsolul aferent sectiunii 2 numerotarea paginii si sa o formatezi sa inceapa de la 1 (optiunea format Page number).

      Daca nu te descurci, lasa-mi un mesaj nou si vedem ce putem face.

      • Mii de multumiri.Am reusit fara probleme.
        Multa sanatate va doresc

  • Buna seara,
    Am urmat pasii dvs pentru numerotarea paginilor in subsol in momentul cand am text aici, in word 2007, insa dupa pagina 9, incepe numerotarea de la pagina 1 din nou.Cum sa procedez? Multumesc.

    • Daca incepe numaratoarea din nou de la 1 de la o anumita pagina, inseamna ca ai impartit textul in sectiuni.
      Cea mai simpla modalitate de a continua numaratoarea este de a merge in subsolul paginii 9 (adica in acea pagina in care incepe numaratoarea paginii de la 1) si sa verifici daca scrie pe linia de delimitare a subsolului “Footer – section 2” (poate sa apara si al numar, nu este important.) Important este sa mergi in meniul special pentru antet si subsol HEader & Footer Tools si sa apesi pe butonul “link to previous”. O sa primesti un mesaj prin care sa confirmi ca vrei sa stergi subsolul actual (cel care incepe de la 1 in loc de 9), te rog sa apesi Yes. In acest fel subsolul tau va deveni identic cu paginile anterioare si numaratoarea va continua in mod normal.

      • liubovici spune:

        salut, te rog mult sa ma ajuti sa scap de problema cu impartirea sectiuni , de la pag 1 la 23 am footer 1, dupa aceea footer 3, si mai spre finalul documentului footer 8, am facut cum ai scris link to previous si nu am reusit sa mi se numeroteze cotect, imi poti trimite o adresa de email si sa vad daca ma poti auta , ca deja innebunesc de dimineata . merci

        • Trimis email. Astept fisierul. Daca imi dai si un numar de telefon, ne putem auzi sa-mi spui cum vrei sa fie numerotarea, de fapt.

  • Sau apare de exemplu nr 1 la fiecare pagina,dupa ce au fost numerotatea pana la pagina 9 corect…

  • Multumesc pt raspuns, insa nu pot accesa” link to previous”,oare am setat ceva?

    • Exista 2 cazuri in care nu poti accesa “Link to previous”
      1. Esti in prima sectiune (cand intri in antet sau in subsol, atunci scrie Footer – Section 1 sau Header – Section 1). Daca esti in antetul sau subsolul din prima sectiune, nu ai acces la link to previous pentru ca nu exsita un “previous” (anterior)
      2. Nu ai textul impartit in mai multe sectiuni. (Aici sunt confuza, pentru ca spui ca numerotarea paginilor se schimba la pagina 9, ceea ce e imposibil fara sectiuni).

      Cea mai simpla varianta la care ma pot gandi este de a-mi trimite un e-mail cu documentul in cauza sa vad cum arata si apoi iti dau explicatia necesara. Adresa este luciana [at] centrulupgrade.ro

  • Multumesc, pana la urma am facut un subsol personalizat,nu cel pe care trebuia sa-l respect.Insa acum am o alta problema,folosesc watermark in word si am copiat fraze de pe anumite site-uri pentru lucrarea care vreau sa o fac si nu se vede tot watermark-ul in momentul cand am dat copy paste de pe net, se vede doar o parte din el. Initial am crezut ca textul ar fi incadrat intr-un paragraf alb, insa nu e asa,nu am idee cum sa fac sa se vada tot watermark-ul, am incercat sa scriu textul eu si se vede tot, dar nu pot scrie chiar pt toata lucrarea. Cum pot face? Exista o anumita setare?Multumesc!

    • Nu stiu daca am inteles bine ce vrei sa faci.
      Watermark-ul este un text care apare pe toata pagina, cumva in spatele textului (gen Confidential, Secret etc.).
      Din ca spui tu, inteleg ca ai anumite paragrafe in spatele carora nu se vede Watermark-ul.
      Ma gandesc la 2 variante:
      1. Ai culoare de fundal la acel paragraf. Ca sa elimi culoarea respectiva, poti selecta paragraful in cauza, si din sectiunea Paragraph folosesti butonul Shading (galeata cu vopsea) pentru a selecta No color (sau no shading, depinde ce versiune de program ai).
      2. Ai textul dat cu “evidentiator” (echivalentul text-markere-lor colorate cu care obisnuim sa facem selectii pe cursuri sau carti ca sa invatam mai bine). In acest caz, selectezi paragraful si folosesti din sectiunea Font butonul “Highligh color” (are ca simbol un ab, o pensula si o culoare) si alegi No color.

      E posibil sa le ai pe ambele, deci trebuie sa le incerci pe ambele.

      Data viitoare, ca sa nu mai ai astfel de probleme, in momentul in care copiezi un text de pe internet, in loc sa dai Paste simplu alege optiunea Paste Special – unformatted text (in acest mod iti va copia doar textul, fara sa copieze si formatarile textului: culoare, tip de scris etc.)

  • Multumesc,incercasem ambele metode,insa pe unele pagini se vede watermark-ul pe altele doar o parte din el, sau cu intreruperi unde este textul 🙁

    • Nu vrei sa-mi trimiti textul sa vad ce si cum? Promit ca dupa ce rezolv problema o sa-l sterg din computer si din e-mail si ca indiferent ce informatie ar contine nu o sa fie vazuta de alti ochi decat ai mei.

    • Am uitat sa mentionez ca trebuie sa selectezi textul pe portiuni mici si sa incerci variantele de care iti spuneam. Cel putin varianta de Highlight Color nu poate fi dezactivata decat pe portiuni mici. Nu functioneaza daca selectezi intregul document si alegi optiunea No color. Sper sa te ajute aceasta noua informatie.

  • Buna! Am incercat metodele de mai sus insa nu reusesc deloc sa numerotez incepand cu pagina 3 in word 2010…se numeroteaza primele 6 si apoi nu mai vrea 🙁

    • Sunt sigura ca acest articol te va ajuta să înțelegi ce se întâmplă cu documentul tău și să poți face modificările necesare pentru a avea numerotarea dorită.

  • Buna..te rog mult ma poti ajuta cu o problema..doresc numerotarea unei lucrari de dizertatie de la pagina 9 in sus..iar in pagina 9 sa fie un alt titlu al antetului iar in pagina 10 sa fie un alt titlu..
    Am reusit cateva variante dar nu pot scapa de la pagina 2-8 de numerotare ..cum pot sa o sterg sa nu mai imi apara?
    Multumesc pt ajutor

  • Buna ziua
    Nu reusesc sa numerotez paginile in WORD 2010, daca vreau in urmatorul fel: pag 1 din 10.
    As mai avea o problema, cum pot avea texte diferite la footer la de la o pagina la alta? Adica, de ex daca am nevoie de alt text la fiecare footer.
    Multumesc.

  • Buna ziua,
    Am aceeasi problema ca Ciprian. Doresc ca pagina 3 sa fie numerotata cu 1, am urmat intocmai pasii dar ideea este ca ramane numerotat 1 la pagina 2 dupa ce am inserat o noua pagina, s-a facut modificarea la pag 3 cu nr. 1, dar eu trebuie sa predau lucrarea si electronic.
    Multumesc.

    • Asta se intampla din cauza ca ai creat o pagina noua in alta sectiune decat cea in care era necesar.
      Uita-te la numarul sectiunilor (sunt afisate pe fiecare pagina in antet si in subsol). Verifica sa ai afisat numarul paginii in sectiunea care trebuie.
      Cel mai probabil, sectiunea ta cu numarul 2 incepe acum pe pagina 3, in loc de pagina 1, pe care era initial pusa (inainte de a adauga o pagina noua).
      Mergi pe pagina 2, afiseaza numarul paginii (1, asa cum doresti). Iar in pagina 3, activeaza butonul de “link to previous” si o sa continue numaratoarea cu 2 pe pagina 3.

      Spor! Daca nu reusesti, da-mi un telefon (numarul e afisat pe pagina de contact) si te programez pentru o sesiune de Teamviewer ca sa iti arat cum se face “live”.

  • Te rog frumos Luciana, la ce se refera coloncifru: sus 1,2cm, exterior?

    • Conform DEX online, se pare ca se refera la numerotarea paginii 🙂
      “COLONCÍFRU s.n. (Poligr.) Cifră care arată numărul de ordine al paginii unei cărţi. [Var. coloncifră s.f. / < fr. colonne-chiffre, cf. germ. Kolumnenziffer]."

  • Buna ziua,
    As vrea sa mi spuneti va rog -Cum pot numerota filele si NU paginile – ( asa cum se face la un registru in dreapta sus)….in word.(XP -office 2003 cred)
    Mi a aratat cineva cu ceva timp in urma si a folosit autonumber, file pare, impare….*0,5 dar nu mai stiu cum.

    Va multumesc!!!

  • laiu victor spune:

    buna ziua ,ma confront cu o problema nu stiu de ce nu raman afisate filele din bara.Apar cand deschid leptul o secunda apoi dispar. Multumesc!

    • Imi pare rau, dar nu cred ca inteleg ce vi se intampla. Va rog sa reveniti cu mai multe detalii.
      Inainte de a apasa butonul de trimitere, va rog sa verificati si ca toate cuvintele sunt scrise corect.
      Multumesc.

  • buna ziua
    -am un document format din pagini landscape si portret, paginile 1 2 3 sunt landscape dupa care a 4-a este portret, practic numerotarea se reseteaza de la pagina portret …paginile 123 corect numerotate dupa care de la pagina 4 care e portret se reseteaza si incepe iar cu 1 …cum pot rezolva sa imi numeroteze in continuare…? multumesc anticipat

  • Intri in subsolul paginii 4 (daca ai numerotarea in antet, o sa intri in antetul paginii 4). Daca ai facut asta, o sa vezi scris “Footer – section X” (x-ul reprezinta numarul sectiunii tale, probabil 2) scris in partea stanga, si “Same as previos” scris in partea dreapta a subsolului. Daca nu scrie “same as previous” in partea dreapta, atunci va trebui sa aplici urmatoarea optiune: atata timp cat esti in subsol, o sa-ti apara un meniu special pentru antet si subsol in zona de sus (Header & Footer Tools). In meniul respectiv o sa vezi optiunea “Link to previous”. Daca dai click pe acea optiune, va scrie si in subsol “same as previous”.
    Daca aceasta setare nu rezolva problema, atunci trebuie sa dai click dreapta pe numarul paginii (esti in continuare in subsolul paginii 4, cea portret) si sa alegi “Format page numbers” si in fereastra care se deschide alegi “continue from previous section”.

    Astept sa-mi confirmi ca e totul ok. Spor!

  • {"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
    >