A fost odata ca niciodată, o zi de început de vară, cu soare și cu dor de mers la ștrand.
Pe vremea aceea însă, viața mea părea foarte complicată: eram la câteva zile distanță de finalizarea celor 5 ani de facultate (atât dura atunci obținerea unei diplome pe care să scrie "inginer diplomat").
Fiind studentă la Politehnică, eram deja obișnuită cu proiecte finalizate în ultimul moment, chiar dacă tot timpul începeam să lucrez la ele din vreme. Cu licența însă am avut cel mai mare stres. Cred că am fost mai stresată decât atunci când am dat bacalaureatul (și între timp acumulasem ceva experiență în făcut de proiecte și dat examene).
Scrisul licenței a fost relativ simplu, cu toate că am avut și de desenat planșe în AutoCAD cu proiectul casei pe care făceam studiul de caz (am fost la secția Inginerie Economică, specializarea Construcții - ca să fie clar de unde a apărut casa în peisaj). Îmi amintesc cum mi-am listat toate planșele cu câteva ore înainte de a preda lucrarea și am alergat (la propriu) până la facultate în ultimul moment.
Retroproiectorul folosește o sursă de lumină și un sistem de oglinzi prin care informația de pe o folie transparentă se proiectează pe un ecran sau pe un perete
Partea cea mai grea a fost prezentarea licenței. În primul rând, pentru că iubesc tehnologia de pe vremea când ma ținea tata pe genunchi și reparam motoare de mașini „împreună”, am decis că voi face prezentarea în PowerPoint, la un videoproiector. Nu conta că videoproiectorul era în primii lui ani de viață și că majoritatea colegilor mei își făceau prezentările la retroproiector.
Pe atunci nu existau cursuri care să te învețe cum să lucrezi în PowerPoint. Accesul la Internet era și el limitat la orele în care ajungeam la un Internet Cafe și la banii pe care eram dispuși să îi alocăm pe așa ceva (știu, pare că vorbesc de evul mediu, dar nu au trecut de atunci decât vreo....ze.. sau cin...... hai să vorbim despre altceva, să nu intru în depresie). În concluzie, trebuia să mă descurc singură. Am mers oarecum pe logică și apăsând toate meniurile care mi se păreau interesante din aplicație (PowerPoint 2003, ca să fie clar că toate opțiunile erau bine ascunse, nu la vedere ca acum).
Și am reușit să fac (cred) toate lucrurile din categoria „așa nu”:
Am avut multe slide-uri, așa că pe lângă orele petrecute pentru a face prezentarea, am petrecut alte multe ore cu exersatul susținerii prezentării. Trebuia să mă încadrez în 3 sau 5 minute cât era limita admisă pentru prezentare. (Dacă trebuia să fac prezentarea la retropoiector, unde trebuia să pun foile alea transparente într-o anumită ordine, să am grijă să nu se încurce și să nu le pun cu susul în jos, nu terminam nici în jumătate de oră).
În realitate, atunci când am ajuns în fața comisiei, datorită emoțiilor am turuit ca o moară stricată (la cea mai mare viteză de vorbire de care eram capabilă) și am terminat prezentarea în jumătate din timpul alocat. Norocul meu a fost că profesorii mă cunoșteau deja și nu trebuia să îi impresionez prea mult în acele minute (i-am impresionat - pe alocuri „stresat” - suficient în cei 5 ani de școală)). Însă, în prezentările pe care le-am făcut mai târziu, nu m-am mai putut baza pe asta.
De atunci, am făcut și am susținut multe prezentări în PowerPoint, în situații care de care mai diverse. Am făcut prezentări și pentru alții, dar mai ales, i-am învățat pe alții să facă prezentări. O prezentare se poate face foarte repede, dacă aplici câteva principii de bază, dacă respecți câteva reguli și dacă știi să folosești acele opțiuni care îți economisesc timp și au și impact.
Acesta este motivul pentru care am creat cursul la care te invit să participi indiferent dacă ești student și te pregătești să susții lucrarea de licență sau ești deja angajat și trebuie să prezinți un raport despre evoluția vânzărilor din companie. Poți participa și doar dacă vrei să fii pregătit atunci când va veni timpul să faci o prezentare despre....orice.
Luciana
related posts: